Tulburarea din spectrul autismului

Autismul nu este absență, lipsă de empatie, de voință, nu este o tăcere golită de sens și nici o privire pierdută în neant. Este, în esență, o diferență de dezvoltare, o altă hartă interioară a lumii. Este o minte care funcționează pe frecvențe proprii, o simțire care poate părea stranie din afară, dar care are adesea o profunzime tulburătoare. Autismul este o ordine tăcută într-un univers gălăgios, o preferință pentru claritate într-o lume a nuanțelor, un efort permanent de a naviga prin realitatea socială, uneori ca și cum ar fi într-o limbă străină.

Pentru unii copii, această diferență devine vizibilă devreme: un zâmbet care nu răspunde, o jucărie așezată obsesiv în linie, o voce care nu vine sau vine prea târziu. Pentru alții, semnele sunt discrete, ascunse în spatele unui vocabular bogat, a unei memorii impresionante sau a unui limbaj formal, învățat cu efort, nu simțit instinctiv. Pentru unii părinți, diagnosticul vine ca o lovitură. Pentru alții, ca un răspuns la o întrebare nerostită. Unii simt furie, alții ușurare. Toți, însă, se confruntă cu un proces de dezvățare a așteptărilor și învățare a prezenței reale a copilului lor.

Tulburarea din spectrul autismului este o configurație neuropsihologică, un fel de a fi care cere nu normalizare, ci înțelegere profundă și sprijin autentic. Copiii și adulții cu TSA nu sunt defecți, sunt diferiți, iar în această diferență stă și o formă de vulnerabilitate, dar și o formă de frumusețe. Unii iubesc regulile pentru că le dau sens într-o lume haotică. Unii evită privirea directă nu din lipsă de interes, ci pentru că e dureroasă. Unii vorbesc despre planete, despre trenuri, despre cifre sau culori cu o pasiune pe care noi, ceilalți, o uităm prea devreme.

Unii suferă tăcut în fața unui "glumești, nu glumești?", pentru că nu știu ce să aleagă.

Autismul înseamnă muncă din partea copilului, a familiei, a celor din jur. Dar este și o invitație la a vedea lumea altfel. La a învăța o limbă fără cuvinte, dar nu fără sens. La a descoperi conexiunea nu în replicile așteptate, ci în prezența tăcută, în gestul repetitiv, în desenul făcut din inimă. Într-o lume care cere conformitate, autismul vine cu o întrebare esențială: Poți vedea omul, chiar dacă nu-ți vorbește pe limba ta?

Criterii de diagnostic

Diagnosticarea presupune îndeplinirea a două seturi majore de criterii, ambele manifestate în perioada timpurie a dezvoltării, chiar dacă uneori devin evidente abia mai târziu.

A. Carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială, observabile în contexte variate:

1. Deficit în reciprocitatea socio-emoțională – dificultăți în inițierea și menținerea schimburilor afective; uneori pare dezinteres, alteori eșec în a înțelege emoțiile celorlalți.
2. Deficit în comportamentele comunicative nonverbale – contact vizual redus sau atipic, mimică absentă, dificultăți în gesturi sau expresivitate.
3. Deficit în dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale – dificultăți în a împărți activități, în a se juca imaginar sau în a face prieteni.

B. Modele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități, manifestate prin cel puțin două dintre:

1. Stereotipii motorii sau verbale – mișcări repetitive, ecolalie, alinierea obiectelor, fraze idiosincratice.
2. Insistență asupra rutinei și rezistență la schimbare – reacții intense la modificări minore, rigiditate în gândire.
3. Interese foarte restrânse și intense – fascinații profunde pentru subiecte specifice, uneori neobișnuite.
4. Reactivitate atipică la stimuli senzoriali – hiper- sau hipo-reactivitate la sunete, mirosuri, texturi sau lumină.

C. Simptomele sunt prezente în perioada timpurie a dezvoltării, chiar dacă pot deveni vizibile mai târziu.

D. Simptomele determină afectare clinică semnificativă în viața socială, școlară sau profesională.

E. Aceste manifestări nu sunt mai bine explicate prin dizabilitate intelectuală sau întârziere globală de dezvoltare (deși pot coexista).
Niveluri de severitate
DSM-5 propune o descriere pe 3 niveluri de severitate, în funcție de:
nevoia de sprijin pentru comunicare socialăintensitatea comportamentelor restrictive, repetitiveNivel Nevoie de sprijin
Nivel 1 Necesită sprijin – dificultăți vizibile în inițierea și susținerea interacțiunii
Nivel 2 Necesită sprijin substanțial – deficit marcat, dificultăți în schimbarea rutinei
Nivel 3 Necesită sprijin foarte substanțial – afectare severă, comportamente rigide și rezistente la adaptare

Elemente de diagnostic

Autismul nu înseamnă doar absența contactului vizual sau joc solitar. Înseamnă:

• un mod diferit de a înțelege relația cu celălalt
• un limbaj care poate fi formal, robotic sau chiar absent
• o dificultate reală în a decoda gesturi, expresii, intenții
• o abordare literală, lipsită de nuanță, a limbajului
• jocuri repetitive, interes intens pentru detalii, fascinație pentru categorii sau tipare

La copii mici, semnele pot fi:

• lipsa zâmbetului social
• interes scăzut pentru persoane
• jucării folosite în mod repetitiv (înșirate, rotite)
• reacții exagerate sau absente la stimuli (sunet, atingere, lumină)

Tulburarea din spectrul autismului nu este o singură manifestare, ci o familie de trăsături care se exprimă diferit de la o persoană la alta, având în comun două dimensiuni majore: dificultăți persistente în comunicarea socială și în interacțiunea socială reciprocă, precum și tipare restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități. Aceste manifestări nu sunt trecătoare, ci apar devreme, în copilărie, și însoțesc persoana pe parcursul dezvoltării, chiar dacă pot deveni mai puțin vizibile în unele contexte.

Ceea ce devine evident mai devreme sau mai târziu este felul în care aceste diferențe influențează viața de zi cu zi. Uneori dificultățile apar discret, alteori ele sunt evidente încă din primii ani. Însă, indiferent de momentul în care se remarcă, trăsăturile de pe spectrul autismului își pun amprenta asupra relaționării sociale, a comunicării, a flexibilității și a capacității de adaptare.

DSM-5 precizează că aceste dificultăți trebuie să fie observabile în contexte variate, acasă, în grupul de egali, în mediul educațional și să nu poată fi explicate prin altă tulburare de dezvoltare. Diagnosticul nu este un act rapid sau superficial, ci se bazează pe observații clinice atente, pe informații obținute de la părinți, profesori sau alți îngrijitori, și pe istoricul dezvoltării. Se utilizează, când este posibil, și instrumente standardizate de evaluare.

Comunicarea socială: între absență și efort

La unii copii, absența limbajului verbal este evidentă. La alții, cuvintele există, dar nu sunt folosite pentru a iniția sau susține o conversație. Un copil poate rosti fraze întregi, dar fără a cere, fără a răspunde sau fără a urmări un schimb emoțional. Lipsește uneori acea reciprocitate caldă care definește relațiile: schimbul de priviri, împărtășirea bucuriei, răspunsul spontan la gesturile celuilalt. Unele persoane nu dezvoltă deloc limbajul vorbit, altele au întârzieri semnificative sau folosesc ecolalie (repetarea automată a cuvintelor auzite) într-un mod care nu servește comunicării funcționale. Însă chiar și atunci când limbajul pare "bine dezvoltat" (vocabular bogat, propoziții corecte gramatical), poate lipsi capacitatea de a-l adapta contextului social. Se observă frecvent dificultăți în folosirea contactului vizual, în înțelegerea gesturilor, a expresiilor faciale sau a nuanțelor emoționale transmise prin voce sau postură. Uneori aceste semnale sunt ignorate, alteori interpretate rigid sau cu anxietate. Inițierea și menținerea conversațiilor este adesea dificilă, iar tonul vorbirii, ritmul sau accentul pot părea neobișnuite.

Interesele și comportamentele repetitive

A doua categorie esențială în diagnostic include comportamentele și interesele rigide, repetitive sau extrem de limitate. Acestea pot lua multe forme:

– mișcări stereotipe ale corpului (mângâierea obiectelor, fluturarea mâinilor, balansări),
– alinieri neobișnuite ale jucăriilor,
– preocupări intense pentru anumite subiecte sau obiecte (aspiratoare, hărți, cifre),
– rezistență marcată la schimbări, chiar și minore,
– atașament excesiv pentru rutine sau ritualuri.

Unele persoane reacționează intens la sunete, mirosuri, texturi sau lumini. Altele par să nu simtă durerea sau temperatura. Pot exista preferințe alimentare foarte rigide sau dificultăți legate de îmbrăcăminte (din cauza sensibilităților tactile). Aceste comportamente nu sunt simple obiceiuri. Ele pot aduce liniște sau predictibilitate, dar pot limita explorarea, socializarea sau învățarea, dacă nu sunt înțelese și sprijinite.

Gravitate, variații și validare

DSM-5 subliniază că tulburarea din spectrul autismului este una cu grade diferite de severitate, de aici și termenul de "spectru". Unii copii au afectări severe ale comunicării și autonomie redusă. Alții se pot adapta bine în medii structurate, dar întâmpină dificultăți în contexte sociale spontane. Important este ca manifestările să fie suficient de semnificative pentru a limita funcționarea adaptativă a persoanei adică să afecteze capacitatea de a se descurca în sarcinile zilnice, relații sau activități. Diagnosticarea se face cu precauție, pe baza unui cumul de date: istoricul dezvoltării, observațiile directe, interviurile cu persoanele de sprijin, chestionare și instrumente standardizate. Nu există un test simplu, ci un proces clinic complex, în care fiecare detaliu contează.

Elemente asociate care susțin diagnosticul

Deși nucleul tulburării din spectrul autismului rămâne legat de dificultățile sociale și comportamentele restrictive, în jurul acestui nucleu se află o serie de manifestări asociate care întăresc tabloul clinic și orientează evaluarea. Mulți indivizi cu TSA prezintă, în grade variate, afectare intelectuală și/sau a limbajului. Unii pot avea întârziere în dezvoltarea vorbirii sau în înțelegerea limbajului verbal. Alții pot rosti cuvinte devreme, dar fără a le folosi într-un mod funcțional pentru relaționare. Totuși, este important de precizat că inteligența acestor persoane nu poate fi evaluată doar după aparențe. Chiar și indivizii cu nivel cognitiv mediu sau ridicat pot avea un profil neuniform al abilităților, adică pot excela în unele domenii (memorie, desen, calcule), dar să întâmpine dificultăți în altele (planificare, relaționare socială, înțelegerea subtilităților).

Printre semnele care pot ridica suspiciunea clinică se află:
– mersul atipic, adesea pe vârfuri,
– lipsa de îndemânare,
– comportamente motorii bizare sau repetitive,
– sau auto-vătămarea (cum ar fi lovirea capului, mușcarea mâinii).

Unii copii și adolescenți cu autism pot avea manifestări de tip provocator-exploziv, crize intense de furie sau comportamente agresive mai frecvente decât în alte tulburări, mai ales când nu pot comunica eficient ceea ce simt. Aceste manifestări nu sunt semn al unei "răutăți", ci o expresie a frustrării acumulate în fața lumii greu de decodat.

Adolescența poate fi o perioadă sensibilă. În această etapă, persoanele din spectrul autismului pot deveni mai conștiente de diferențele lor sociale, ceea ce le predispune la anxietate și depresie. În unele cazuri, se poate observa un comportament motor de tip catatonic, marcat prin "înghețări" bruște, încetinirea sau blocarea în mijlocul unei acțiuni, fără o cauză vizibilă. Aceste episoade sunt rare, dar pot deveni mai vizibile în adolescență. Există și forme mai severe de catatonie comorbidă, în care apar simptome precum mutismul, postura fixă, grimasa sau rigiditatea corporală cerată – semne care indică o deteriorare motorie semnificativă. Toate aceste trăsături, deși nu sunt obligatorii pentru diagnostic, oferă clinicienilor indicii esențiale și ajută la conturarea unei evaluări profunde. Ele subliniază faptul că autismul este o tulburare complexă, care poate include, alături de dificultățile sociale, și provocări legate de motricitate, afectivitate, integrare senzorială și reglare emoțională.

Prevalență

În ultimele decenii, numărul diagnosticelor de tulburare din spectrul autismului a crescut semnificativ atât în SUA, cât și la nivel global. Estimările recente arată că aproximativ 1% din populație se încadrează în criteriile pentru TSA, un procent care se regăsește în mod constant în multiple studii, indiferent de cultură sau țară. Această creștere nu înseamnă neapărat că autismul este mai "frecvent" în sens biologic, ci reflectă o înțelegere tot mai bună a spectrului mai larg, mai nuanțat, mai bine recunoscut.

Tot mai mulți clinicieni, părinți și educatori sunt acum capabili să identifice semnele timpurii ale autismului, iar criteriile din DSM-5 includ expres mai clar formele atipice sau "ascunse" în special la fete, la copiii cu limbaj fluent sau la cei care au învățat să compenseze prin mecanisme sociale. În ciuda acestui progres, rămân provocări majore legate de subdiagnosticare, mai ales în rândul adulților, al persoanelor cu nivel ridicat de funcționare sau al celor provenind din medii vulnerabile. De asemenea, diferențele culturale, accesul limitat la evaluare psihologică și stigmatizarea socială pot contribui la raportări inegale ale prevalenței de la o regiune la alta. Pe scurt, datele despre prevalență sunt importante, dar nu definesc întreaga poveste. Autismul nu este un număr. Este o lume. Iar fiecare diagnostic corect și empatic deschide un drum spre înțelegere, acceptare și sprijin real.

Debut și evoluție

În general, manifestările tulburării din spectrul autismului apar devreme, în primii ani de viață. De cele mai multe ori, semnele devin vizibile între 12 și 24 de luni, însă pot fi observate și mai devreme, mai ales în cazurile cu dezvoltare sever afectată. Uneori, simptomele sunt atât de subtile încât trec neobservate sau sunt confundate cu trăsături de personalitate. Alteori, ele sunt evidente din primele luni: întârzierea în dezvoltarea limbajului, absența zâmbetului social, dificultăți în stabilirea contactului vizual sau lipsa gesturilor de arătare. În unele cazuri, părinții sesizează o regresie, o pierdere treptată sau bruscă a unor abilități deja dobândite, cum ar fi vorbirea sau jocul social. Astfel de regrese pot surveni între 1 și 2 ani și pot semnala un început mai abrupt al tulburării. Alteori, tabloul clinic evoluează lent, ca o întârziere generalizată în dezvoltarea socială și comunicativă, fără un moment clar de pierdere.

Copilul poate părea detașat de ceilalți, dezinteresat de jocul social sau insensibil la numele său. Poate să nu răspundă la zâmbete, să nu imite gesturi simple sau să manifeste dificultăți în a iniția ori susține o conversație, chiar și atunci când limbajul este prezent. Uneori, interesul se mută către activități repetitive, jucării neobișnuite sau ritualuri rigide, observabile mai ales în contexte de tranziție sau schimbare. La vârsta preșcolară, diferențierea de alți copii poate deveni mai evidentă. Interacțiunile spontane lipsesc sau sunt inadecvate, iar preferințele se orientează adesea către activități solitare, stereotipe. Comportamentele devin rutiniere și uneori rezistente la schimbare, iar contactul social poate fi perceput ca intruziv.

Cu toate acestea, există și copii cu dezvoltare aparent normală în primii ani, care abia mai târziu manifestă trăsături din spectrul autismului. În unele situații, diagnosticul este stabilit abia în copilăria târzie, adolescență sau chiar la vârsta adultă, mai ales în cazurile în care indivizii au inteligență tipică și reușesc să își mascheze dificultățile prin strategii compensatorii. Este important de subliniat că tulburarea din spectrul autismului nu este o condiție tranzitorie. Deși manifestările pot varia în intensitate și formă de-a lungul timpului, dificultățile fundamentale persistă. La unii copii, pot apărea progrese semnificative, în special cu sprijin adecvat, intervenție timpurie și medii incluzive. La alții, tabloul clinic rămâne stabil sau devine mai pronunțat odată cu vârsta. Debutul poate fi ușor trecut cu vederea, mai ales în familiile în care nu se cunoaște evoluția tipică a dezvoltării sociale. De aceea, este esențial ca specialiștii să acorde o atenție sporită semnalelor discrete din copilăria timpurie și să încurajeze monitorizarea continuă, chiar și atunci când părinții raportează îngrijorări vagi sau "intuiții" legate de dezvoltarea copilului. În cazul adulților, procesul este și mai complex. Uneori, simptomele nu devin evidente decât în contextul unor dificultăți sociale cronice, iar obținerea diagnosticului poate fi întârziată din cauza lipsei de date despre dezvoltarea timpurie. În lipsa acestor informații, stabilirea diagnosticului presupune o analiză atentă a istoricului, observații clinice și interviuri cu persoanele apropiate individului.

Pe termen lung, evoluția este variabilă. Unele persoane progresează semnificativ, mai ales cu intervenții timpurii și susținute. Altele, în special cele cu dizabilități intelectuale asociate, pot necesita sprijin pe toată durata vieții. Tulburarea este persistență, nu degenerativă, dar în anumite cazuri pot apărea episoade severe cum este catatonia în adolescență, deși rară. DSM-5 subliniază că, indiferent de vârstă, manifestările trebuie să fie suficient de marcante pentru a provoca un deficit clar în viața socială, profesională sau în alte arii importante de funcționare nu doar trăsături de personalitate excentrică.

Factori de risc și prognostic

Evoluția unei persoane cu tulburare din spectrul autismului este influențată de mai mulți factori de prognostic. Printre cei mai importanți se numără absența dizabilității intelectuale și prezența unui limbaj funcțional dobândit până în jurul vârstei de 5 ani, aspecte asociate cu o evoluție mai favorabilă. În schimb, autismul însoțit de dizabilitate intelectuală severă și cu abilități lingvistice limitate are un prognostic mai rezervat. Factori de mediu precum vârsta înaintată a părinților, greutatea mică la naștere și expunerea prenatală la substanțe precum valproatul pot crește riscul de apariție al tulburării.

Pe lângă influențele din mediu, factorii genetici și biologici joacă un rol important în apariția tulburării din spectrul autismului. Studiile genetice arată că autismul este înalt heritabil, însă această estimare variază în funcție de metodologie și de populația studiată de la aproximativ 37% până la peste 90%. Unul dintre cele mai puternice argumente pentru implicarea genetică este faptul că gemenii identici (monozigoți), care împărtășesc același material genetic, au o probabilitate mult mai mare de a fi amândoi diagnosticați cu TSA, comparativ cu gemenii fraterni (dizigoți). În unele cazuri, autismul este asociat cu mutații genetice specifice, fie moștenite, fie apărute spontan (mutații de novo). Aceste mutații pot face parte din sindroame genetice cunoscute, cum ar fi sindromul Rett sau sindromul X fragil. Totuși, în majoritatea cazurilor, TSA are o origine poligenică și complexă ceea ce înseamnă că sunt implicate multiple gene, care interacționează între ele și cu mediul. Aceste combinații genetice nu determină în mod direct apariția tulburării, ci modifică riscul în moduri variabile. Această incertitudine biologică poartă numele de penetranță variabilă: nu toate persoanele care poartă variante genetice asociate cu TSA vor dezvolta, efectiv, tulburarea. Așadar, genetica influențează riscul, dar nu garantează apariția simptomelor.

Elemente de diagnostic dependente de mediu cultural

Contextul cultural influențează modul în care se manifestă și se interpretează simptomele autismului, în special cele care țin de interacțiunea socială și comunicarea nonverbală. Normele culturale pot modifica semnificativ percepția acestor comportamente. De exemplu, în SUA, vârsta de diagnostic diferă în funcție de rasă: copiii afro-americani sunt adesea diagnosticați mai târziu, iar simptomele lor pot fi subevaluate sau interpretate greșit.

Elemente de diagnostic dependente de gen

Băieții sunt diagnosticați mai des cu tulburare din spectrul autismului, în special în formele însoțite de dizabilitate intelectuală. Fetele, în schimb, tind să fie diagnosticate mai rar, mai ales în cazurile cu abilități cognitive și lingvistice superioare. Aceasta poate reflecta atât o subreprezentare clinică, cât și o diferență reală în manifestările simptomatice: fetele pot masca mai bine dificultățile sociale, iar simptomele lor pot fi mai subtile sau atipice.

Consecințe funcționale ale tulburării din spectrul autismului

Copiii cu tulburare din spectrul autismului întâmpină adesea dificultăți în dezvoltarea abilităților sociale esențiale pentru funcționarea de zi cu zi. Limitările în domeniul comunicării și al interacțiunii sociale pot afecta activități obișnuite precum îngrijirea personală, vizitele medicale sau participarea la activități educaționale. Problemele de planificare, organizare sau adaptare la schimbări sunt frecvente și pot avea un impact semnificativ asupra reușitei școlare și, mai târziu, asupra funcționării profesionale.

La adolescență și vârsta adultă, dificultățile devin mai vizibile în contexte care necesită autonomie și responsabilitate, precum dobândirea independenței sau menținerea unui loc de muncă. Mulți indivizi rămân dependenți de sprijin, chiar și în lipsa unei dizabilități intelectuale. De asemenea, funcționarea socio-profesională redusă și accesul limitat la servicii de suport pot accentua riscul de izolare și de afectare a stării de sănătate mintală.

Deși unii indivizi pot avea o evoluție favorabilă și pot trăi independent, majoritatea întâmpină dificultăți în a susține un nivel adaptativ corespunzător, mai ales în medii solicitante. În multe cazuri, prezența tulburării nu este recunoscută sau sprijinul este insuficient, ceea ce accentuează consecințele negative asupra calității vieții.

Diagnostic diferențial

Sindromul Rett este o tulburare genetică rară, întâlnită în special la fete, care implică o regresie severă a interacțiunilor sociale între 1 și 4 ani. În faza inițială, tabloul clinic poate părea similar cu autismul. Totuși, după această perioadă, majoritatea indivizilor cu sindrom Rett încep să recupereze abilitățile de comunicare, iar trăsăturile autiste se atenuează. Dacă sunt întrunite toate criteriile de diagnostic pentru TSA, cele două diagnostice pot coexista.

Mutismul selectiv implică o absență a vorbirii într-un anumit context social, de obicei în copilărie, dar dezvoltarea limbajului nu este întârziată. Copiii pot vorbi fluent acasă, dar nu reușesc să se exprime în medii precum grădinița sau școala. Deși pot apărea dificultăți de comunicare, reciproca socială este, în general, păstrată. Dacă lipsesc comportamentele restrictive și repetitive, nu se poate vorbi despre TSA.

Tulburările de limbaj și tulburările de comunicare socială (pragmatică) pot semăna cu TSA, dar nu implică neapărat comportamente repetitive. Diagnosticul diferențial necesită o analiză atentă a dezvoltării timpurii și a contextului simptomelor.

Dizabilitatea intelectuală se poate suprapune cu autismul, dar atunci când dificultățile sociale și comunicarea sunt semnificativ mai afectate decât ar fi explicabil pe baza nivelului cognitiv, diagnosticul de TSA devine justificat.

Tulburarea de mișcări stereotipe poate include comportamente repetitive, însă lipsesc dificultățile sociale și de comunicare. La copii cu dezvoltare tipică, stereotipiile sunt mai puțin frecvente și se reduc cu vârsta.

Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) împarte unele simptome cu TSA, precum dificultățile sociale și problemele de reglare comportamentală. Totuși, în ADHD nu se observă aceleași tipare de interese restrânse și comportamente repetitive.

Schizofrenia, mai ales în formele cu debut precoce, poate include simptome care mimează autismul. Însă apariția unei stări prodromale, a disfuncțiilor sociale apărute mai târziu și prezența halucinațiilor sau ideilor delirante ajută la diferențiere. În schizofrenie, limbajul este adesea afectat în mod diferit, iar trăsăturile autiste nu apar de regulă în copilăria timpurie.

Comorbidități

Tulburarea din spectrul autismului apare frecvent alături de alte condiții clinice, iar aceste asocieri pot influența profund manifestările, evoluția și nevoile persoanei diagnosticate. Printre cele mai comune comorbidități se numără:

• Afectarea intelectuală, întâlnită la un număr semnificativ de indivizi, dar care nu este obligatorie pentru diagnosticul de TSA. Unii copii cu autism pot avea o capacitate intelectuală tipică, în timp ce alții prezintă dificultăți variate în achiziția și utilizarea limbajului sau în gândirea abstractă.
• Tulburările structurale de limbaj, în special dificultatea de a construi propoziții corecte din punct de vedere gramatical. Acestea pot apărea împreună cu autismul, fără a fi o parte necesară a acestuia.

Conform datelor clinice, aproximativ 70% dintre indivizii cu autism îndeplinesc criteriile pentru cel puțin o tulburare mintală comorbidă, iar 40% au două sau mai multe tulburări mintale. În astfel de cazuri, este important ca fiecare dintre aceste diagnostice să fie identificat și tratat adecvat.

Printre cele mai frecvente comorbidități se numără:

• ADHD – tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate, care poate coexista cu TSA atunci când sunt îndeplinite criteriile pentru ambele.
• Tulburările anxioase și depresive, care pot fi prezente atât la copii, cât și la adolescenți sau adulți, influențând funcționarea generală și calitatea vieții.
• Tulburarea de dezvoltare a coordonării mai ales în cazurile în care apar dificultăți motorii fine sau grosiere, ce afectează autonomia personală.
• Tulburările de somn, constipația și dificultățile alimentare de tip evitant/restrictiv, adesea manifestate prin preferințe alimentare extrem de selective și rigide. Aceste dificultăți pot persista pe termen lung, necesitând adesea intervenții adaptate.

La persoanele care nu vorbesc sau prezintă deficite semnificative de limbaj, stabilirea comorbidităților poate fi mai dificilă. În astfel de cazuri, observarea atentă a comportamentului și a reacțiilor la mediul înconjurător devine esențială pentru o evaluare completă. De asemenea, este important de reținut că anumite semne sau manifestări pot trece neobservate dacă nu sunt căutate activ de către clinicieni.

Concluzie: Dincolo de diagnostic

A înțelege tulburarea din spectrul autismului înseamnă a pătrunde într-un univers vast, în care fiecare copil, adolescent sau adult poartă o poveste unică, dincolo de criterii și scale. Dincolo de diagnostic se află o lume întreagă de percepții diferite, de forme de conectare care nu urmează drumurile obișnuite, dar care sunt la fel de reale, la fel de pline de sens. Debutul timpuriu al simptomelor, varietatea de trasee evolutive, asocierea frecventă cu alte tulburări sau absența completă a cuvintelor nu sunt decât indicii. Nu spun totul despre cine este persoana. În spatele fiecărei întârzieri în limbaj, al fiecărei stereotipii motorii, al fiecărui contact vizual evitat, există un efort. O căutare de echilibru într-o lume care adesea cere conformare, dar nu întotdeauna oferă înțelegere.

A lucra cu autismul nu înseamnă doar a evalua, a diagnostica sau a încadra în tipare. Înseamnă a însoți, a observa cu răbdare, a interpreta cu blândețe, a nu forța adaptarea, ci a construi punți, în ritmul celuilalt. Înseamnă să recunoaștem potențialul acolo unde alții văd doar dificultate. Să căutăm semnificație în tăceri și coerență în comportamente care par, la suprafață, repetitive sau bizare. Poate că autismul nu se încadrează întotdeauna în "normalitate", dar ne obligă să ne reîntoarcem la întrebarea: ce înseamnă, de fapt, să fii normal? Poate că este mai important să fim autentici, sensibili la alteritate, și prezenți într-un mod rea, chiar și atunci când cuvintele lipsesc.

În cele din urmă, în lucrul cu autismul, nu doar persoana diagnosticată învață să se adapteze. Și noi, cei din jur, suntem invitați să ne schimbăm lentilele, să fim mai atenți, mai umani. Poate că aceasta e adevărata lecție: să învățăm să vedem și să iubim diferența.